Locatia: Woking (Surrey), Anglia
Proprietar: Mercedes, Ojjah, Dennis
Locatie : Woking (Surrey), Anglia
Debut F1 : 1966
Titluri la Constructori: 8
Titluri la soferi : 11


Bruce McLaren a fost atat inginer cat si pilot de curse si pe vremea cand pilota pentru Cooper a devenit frustrat ca nu era lasat sa se implice in procesul de proiectare. Ca un rezultat, el a infiintat Bruce McLaren Motor Racing si la sfarsitul lui 1963 alerga pe un Cooper T70 in cupa Tasmaniei. Masinile erau modificate si mai tarziu a construit prima masina sport numita Zerex Special, pe care o pilota in SUA Roger Penske.

Prima masina McLaren pur sange a fost M1 care avea un motor Oldsmobile CanAm, care a fost pusa pe pista in 1964 si bagata in productie de compania Trojan. In cursul anului 1965, McLaren a angajat un proiectant, Robin Herd, care facute un sasiu de un singur loc pentru o masina de teste a companiei Firestone. Aceasta era construita dintr-un material aerodinamic din placaj si aluminiu, si a fost denumita Mallite. Prima masina cu un motor Oldsmobile V8 a fost construita dar varianta pentru Formula 1 a venit ulterior, in 1966, moment in care Mclaren a intrat in Formula 1. Motorizarea a fost de la Ford si Serenissima, dar a fost un dezastru complet.

McLaren s-a implicat in programul de masini sport a lui Ford si a produs o masina de un singur loc, M3, care a alergat pe circuitele de coline si Formula Libre. Aceasta masina este celebra din cauza ca a devenit o masina de film in productia Grand Prix cu James Garner.

Succesul lui McLaren in CanAm a inceput in 1966 cu masina M6A si Dennt Hulme a castigat cinci din cele 6 evenimente si a terminat primul in campionat. In acelasi ani compania produce si M4A, care a fost folosita ca o masina de rezerva, cu pilotii John Coombs is Piers Courage. Versiunea "B" a masinii era folosita in Formula 1 cu un motor BRM. Astfel apare prototipul M5! cu un motor BRM V12.


Sosirea motoarelor Cosworth DFV in 1968 i-a permis lui Herd sa proiecteze o noua masina si rezultatul a fost M7. Aceasta era pilotata insusi de catre McLaren si inca de un pilot, Hulme, si a castigat Cursa Campionilor si MP al Belgiei cu bossul la volan, si Trofeul International si MP ale Italiei si Candaei cu Hulme. Pereche si-a continuat dominatia in CanAm cu masinile terminand mereu in primele cinci locuri.

Erau mai multe modificari aduse lui M7 care alerga in Formual 1 si M7B a fost construita si apoi vanduta lui Colin Crabbe ca sa alerge pentru Vic Elford. McLaren a folosit atunci in F1 masina M7C. Echipa a construit de altfel si M9A, o masina cu tractiune integrala care era condusa de Derek Bell. Masina M10A a aparut si ea, proiectata special pentru Formula 5000.

Pentru 1970 echipa planuia sa intre si in Indycar cu M15. M14A era pentru Formula 1. Exista o M19 pentru F5000 si inca un M8 imbunatatit pentru CanAm. Din nefericire McLAren moare in timp ce facea teste la aceasta din urma, la Goodwood, in iunie si nu mult dupa aceasta Hulme sufera de arsuri grave la maini in timpul unui accident in testele de la Indycar.

Teddy Mayer preia controlul asupra echipei in acel moment si impreuna cu Coppuck proiecteaza masina M16 pentru Indycar si impreuna cu Ralph Bellamy proiecteaza M19 pentru Formula 1. Imbunatateste masinile de la CanAm si F50000 si compania se devedeste a fi una de succes. Hulme revine si castiga titlul la CanAm, John Cannon castiga titlul la F5000, dar nici o victorie in F1 sau Indycar.

In 1972 Hulme si Peter revson alerga pe M19 sponsorizati de Yardley si in acel an Hulme castiga MP al Africii de Sud. Perechea de asemenea alearga si in CanAm si domina totul cu Revson castigand titlul. Hobbs castiga titlul la Formula 5000. In Indycar sunt aruncate masinile M16 dupa revizie si McLaren Racing incepe sa castige curse prin Marc Donohue. Pentru tanarul pilt promitator Jody Scheckter, McLaren construieste chiar si o masina de Formula 2.

Pana cand Coppuck nu a proiectat masina M23, McLaren nu a mai castigat in Formula 1. Hulms castiga in Suedia si Revson in Anglia si Canada. Echipa a fost batuta in final de Penske pe un Porsche 917, dar in Indycar avea succes dupa succes cu pilotii Donohue, Gary Bettenhausen si Roger McCluskey.

In 1974 echipa se imparte in doua, cu Teddy Mayer intorcandu-se de la McLaren SUA ca sa conduca echipa de formula 1 Marlboro Texaco unde alergau Emerson Fitipaldi si Hulme, in timp ce Phil Kerr s-a ocupat de celelalte curse. In acel an Fitipaldi a dat echipei primul titlu mondial si in America, McCluskey a castiat titlul USAC.

Hulme, care a fost unul din pilonii de baza ai echipei in toti acesti ani se retrage la sfarsitul sezonului si locul sau este luat de Mass. Fittipaldi se bate in acel an pentru titlul mondial cu Niki Lauda, castigand doua curse in timp ce Mass castiga in Spania o curs foarte controversata din cauza unor accidente. Ferrari avea in mod cert o masina mai buna, si la sfarsitul anului Fittipaldi anunta ca vrea sa mearga sa i se alature fratelui sau intr-o echipa nou fondata, Copersucar. McLaren il angajeaza pe James Hunt si cu o masina M23 imbunatatita acesta castiga titlul mondial in 1976. In acelasi an Johhny Rutherford castiga Indianapolis 500, dar rateaza titlul USAC. Hunt se lupta in 1977 in Campionatul Mondial pe o masina M23 refacuta si in America Tom Sneva castiga titlul USAC. Mass e inlocuit in 1978 de catre noua stea promitatoare, francezul Patrick Tambay, dar M26 nu este o masina competitiva si McLaren trebuie sa se multumeasca doar cu victoriile din America. Aceeasi poveste se intampla si in 1979. Masina M28 este inca un esec si nici Tambay si nici proaspat semnatul John Watson nu pot face prea multe. M29 urmeaza povestea anterioara si, la sfarsitul lui 1979 se ia o decizie importanta. Aceea de a renunta la Indycar si de a se concentra pe Formula 1.

Sezonul din 1980 vede o noua versiuna a lui M29 si chiar si M30 iese la mijlocul competitiei. Lui Watson i s-a alaturat si Alan Prostdar echipa parea sa stagneze pana cand, la mijlocul sezonului Marlboro a aranjat o fuziune intre vechiul McLaren si echipa lui Ron Dennis - Project Four Racing - , noua echipa urmand sa alerge sub culorile Marlboro in Formula 2. Dennis a devenit astfel director general la noul McLaren International, alaturi de Teddy Mayer. Gordon Coppuck a plecat la March si John Barnard a fost numit ca nou director tehnic. la sfarsitul anului, contractul lui Prost se termina si el pleaca sa se alature echipei Renault Sport iar Bernardd construieste MP4/1, prima masina pe fibra de carbon compozita din Formula 1. Dennis l-a luat in numele lui Marlboro la echipa pe Andrea de Cesaris, ca sa ii fie partener lui Watson. Watson castiga MP al Angliei si Cesaris are o serie de accidente. La sfarsitul sezonului , Dennis il convinge pe fostul campion mondial deja retras - Niki Lauda sa isi faca revenirea si acesta i se alatura lui Watson. MP4/1 a fost dezvoltata si in varianta B, cu care Lauda castiga Long Beach si Brands Hatch si Watson castiga Belgia si Detrit. Watson termina al doilea in Campionatul Mondial si McLaren de asemenea in clasamentul constructorilor. La sfarsitul anului Mayer si Tyler Alexander parasesc echipa.

Dennis il convinge apoi pe mansour Ojjeh de la TAG sa finanteze o masina construita pe un motor Porsche turbo. Lauda si Watson incep anul pe masini motorizata Ford si chiar obtin o victorie la Long Beach. Masinile cu motoare turbo nu au ajuns pana in toamna acelui an si s-au dovedit a fi nefiabile.

Peste iarna se renunta la Watson in favoarea lui Alain Prost si proiectul lui Barnard merge mai departe cu masina MP4/2. Sezonul din 1984 este un succes imens cu 12 victorii si cu Lauda si Prost concurand pentru titlul mondial. Austriacul a castigat la jumatata de punct. A fost cea mai mare dominare intr-un sezon din istoria sportului pana in acel moment. la sfarsitul anului Mansour Ojjeh a cumparat 60% din actiuni si Dennis a ramas cu 40%.


In 1985 a venit randul lui Prost sa ia titlul si Mclaren a terminat pe locul 2 in clasamentul constructorilor. La sfarsitul acelui an lauda s-a retras definitiv si a fost inlocuit de Keke Rosberd, si in timp ce Prost castiga al doilea titlu, Rosberg s-a luptat din greu si s-a retras si el la sfarsitul anului, facand loc pentru Stefan Johansson in 1987. Prost castiga din nou, dar competitivitatea echipei incepe sa paleasca. La sfarsitul anului Barnard se muta la Ferrari.

Pentru sezonul 1988 McLaren a semnat un parteneriat cu Honda si a intrat in sezon cu Prost si Ayrton Senna ca si soferi. Senna castiga titlul cu 8 victorii Prost termina pe locul secund cu 7 victorii. Echipa a fost impiedicata sa castige toate cursele sezonului doar de un accident la Monza al lui Schlesser la cateva tururi inainte de final.

Intoarcerea la motoarele normale in 1989 face diferenta si Senna, folosind un Honda V10 castiga 6 Mari Premii. Prost castiga patru curse si isi adjudeca titlul mondial dupa o ciocnire controversata cu Senna la Suzuka in ultima cursa. Prost pleaca la Ferrari si lui Senna i se alatura Gerhard Berger. In 1990 Senna castiga sase curse si cel de-al treilea titlu monidal pentru echipa la constructori.

In 1991 Honda a schimbat motorul in noul RA121E V12 si McLaren a produs noua MP4/6 (proiectata de Neil Oatley). Ayrton Senna si Gerhard Berger raman pilotii de cursa si castiga opt mari premii, din care 7 Senna, care castiga titlul mondial si aduce si pentru McLaren titlul la constructori invingandu-i strans pe cei de la Williams.

Si in 1992 Senna si Berger sunt coechipieri dar competitia devine mult mai puternica si Senna castiga la Monaco, Ungaria si Italia in timp ce Berger ia Canada si Australia. Senna termina pe locul 4 la piloti si McLaren pe locul 2 la constructori. La sfarsitul anului Honda anunta decizia sa de a parasi F1.

In 1993 Berger anunta intoarcerea sa la Ferrai unde dorea sa lucreze cu John Barnard si Michael Andretti a semnat in spetembrie cu Ron Dennis ca sa ii fie coechipier lui Senna. S-a incercat cumpararea de motoare Renault si nu s-a reusit. Pana la urma s-a ajuns la o intelegere cu Ford pentru motoare HB.

Pe 15 februarie echipa avea noua masina MP4/8 intr-o formula de trei oameni : Ayrton Senna, Michael Andretti si Mika Hakkinen. Hakkinen a facut toata testarea si chiar a participat si la trei curse la sfarsitul anului, dupa ce Andretti a fost concediat. Cei doi piloti erau acum mult mai competitivi decat se astepta si multumita unui sistem de suspensie activ, o noutate, Senna ca castigat 5 curse. La sfarsitul anului brazilianul paraseste McLaren pentru a se muta la Williams.

McLaren a negociat atunci cu Chrysler pentru motoare lamborghini V12, dar afacerea s-a semnat in ultima clipa cu ... Peugeot. Hakkinen si Martin Brundle au consud masinile dar rezultatele au fost subtiri si spre sfarsitul anului Dennis negociaza o alianta puternic cu Mercedes-Benz.

In timp ce toate acestea se intamplau, in 1995 McLaren a revenit si in campionatul de masini sportive cu versiuni modificate ale masinii de Formula 1. Programul a fost un succes , McLaren devenind o forta dominanta in cursele de GT si castigand cursa de 24 de ore de la Le Mans, chiar la prima incercare cu Yannick Dalmas, JJ Lehto si Masanori Sekiya la volan.

In timp ce acest program functiona, Formula 1 nu avea succes. Sezonul a inceput dezastruos cu un incident neobisnuit in care Nigel Mansell, fostul campion mondial a fost obligat sa isi amane debutul la McLaren din cauza ca nu incapea in masina MP4/10B. Apoi s-a comportat dezamagitor si a fost inlocuit de Mark Blundell. La sfarsitul anului Hakkinen are un accident grav la Adelaide in care sufera fracturi la craniu.

Sezonul din 1996 ii are in prim plan pe Hakkinen impreuna cu David Coultherd dar rezultatele nu sunt bune si marlboro se retrage din echipa, punand capat astfel unei relatii care a durat 23 de ani. Dennis nu se lasa mai prejos si semneaza un contract de sponsorizare cu tigarile West si in 1997 masinile apar in culorile argintii ale lui Mercedes. Echipa se lupta in continuare si la sfarsitul acelui an la jerez Coulthard ii ofera victori alui Hakkinen dupa ce liderii Villeneuve si Schumacher se ciocnesc. Coulthard ii mai ofera inca o victori finlandezului in Australia la inceputul lui 1988 dar apoi finlandezul devine clar mult mai competitiv si castiga titlurile mondiale din 1998 si 1999, cu echipa campioana mondiala la constructori in 1998 si pe locul doi dupa Ferrari in 1999. La mijlocul lui 1999 se anunta ca Daimler Chrysler vrea sa cumpere 40% din actiuni in firma, 30% de la Ojjeh si 10% de la Dennis. Afacerea includea si planuri referitoare la o noua masina de serie numita Mercedes-Benz SLR care a intrat in productie in 2003.

In 2000 si 2001 echipa s-a chinuit in lupta cu Ferrari dar la sfarsitul lui 2001 Mika Hakkinen s-a retras si a fost inlocuit de Kimi Raikonnen. In 2002 batalia cu Ferrari continua dar iar este pierduta, singura realizare notabila fiind semnarea cu Mike Coughlan ca noul sef al departamentul proiectare, a carui misiune e sa gaseasca o bresa ca sa poata reveni in top.


Soferii pentru 2005 sunt Kimi Raikkonen si Juan Pablo Montoya, secondati ca soferi de teste de Alexander Wurz si Pedro de la Rosa.


Pentru mai multe informatii : McLaren, situl oficial